Connect with us

Licitația pentru Lotul 1 din sectorul Suceava-Pașcani al autostrăzii A7 a fost reluată! Care este noul termen de depunere al ofertelor

image 2020 04 21 23895590 41 traseul drumului mare viteza moldova a7 sau - Moldova Invest

Suceava

Licitația pentru Lotul 1 din sectorul Suceava-Pașcani al autostrăzii A7 a fost reluată! Care este noul termen de depunere al ofertelor

Pe 14 octombrie, licitația pentru Lotul 1 din sectorul Suceava-Pașcani al autostrăzii A7 a fost reluată, ceea ce înseamnă că procedurile pot continua

Această reluare a fost anunțată de Consiliul Național de Soluționare al Contestațiilor (CNSC), care a comunicat atât Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), cât și firmei contestatoare WUBUILD SpA (reprezentată de avocatul Alexandra Dan) despre încheierea suspendării.

Amintim că CNSC a decis pe 27 septembrie suspendarea licitației până la rezolvarea contestației, iar decizia finală a fost comunicată pe 4 octombrie și transmisă pe 7 octombrie către CNAIR și WUBUILD SpA (prin avocatul Mona Maria Soltan).

Ridicarea suspendării pentru Lotul 1 a coincis cu data programată pentru licitația Lotului 2 al sectorului Suceava-Pașcani al autostrăzii A7. Totuși, în cazul acestuia, CNSC a dispus suspendarea și pe durata soluționării unei alte contestații depusă de aceeași firmă italiană, WEBUILD SpA.

Moldova Invest îți recomandă și ...   Primarul comunei Ipotești, Dumitru Gulei, a anunțat mai multe proiecte de o importanță majoră pentru toată comuna Ipotești

Astfel, la zece zile de la decizia CNSC de a accepta parțial contestația WUBUILD, suspendarea Lotului 1 a fost ridicată. Compania italiană a solicitat un termen de 90 de zile pentru a face unele remedieri după ce CNAIR a răspuns la cererile de clarificare a documentației. Totuși, Consiliul a concluzionat că „modificările/completările efectuate de autoritatea contractantă nu justifică un termen mai mare decât cel stabilit inițial în documentația de atribuire pentru elaborarea ofertei, având în vedere caracterul noutății informațiilor furnizate”.

Consiliul a considerat că sunt necesare 30 de zile suplimentare, având în vedere clarificarea nr. 1. De asemenea, Consiliul a observat că termenul limită de depunere a ofertelor a fost extins cu 16 zile, pornind de la data la care a fost trimis setul de clarificări nr. 1. Prin urmare, Consiliul a decis că perioada necesară ar trebui să fie de cel puțin jumătate din timpul prevăzut pentru pregătirea ofertelor. Aceasta ar însemna 25 de zile, dar condiția stabilită de completul 11 al CNSC era ca acest termen să înceapă din ziua în care „va înceta măsura suspendării procedurii”.

Dacă nu apar alte elemente, data limită pentru depunerea ofertelor pentru Lotul 1 al sectorului Suceava-Pașcani al A7 va fi 4 noiembrie.

Moldova Invest îți recomandă și ...   Îngrijire de înaltă calitate pentru nou-născuții de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, prin proiectul „Micii Luptători – Șansa la viață”

De asemenea, menționăm că în cazul Lotului 2 al sectorului Suceava-Pașcani al A7, unde s-a decis suspendarea până la soluționarea contestației, compania WEBUILD a solicitat o prelungire de 60 de zile a termenului limită de depunere a ofertelor, și nu de 90 de zile. Rezolvarea contestației depuse la CNSC pe 8 octombrie pentru Lotul 2 ar putea dura până la sfârșitul lunii, iar un alt complet al Consiliului se va pronunța în acest caz.

Moldova Invest îți recomandă și ...   Groapa de gunoi de la Mestecăniș, o ecuație complicată pentru administrația județului. După 5 ani de la finalizare, investiția nu este încă funcțională


OM... Cu aripi fragile de fluture

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Suceava

To Top