Connect with us

Investiție de peste 34 de milioane de lei pentru modernizarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare în comuna vasuiană Fălciu

primaria falciu - Moldova Invest

Vaslui

Investiție de peste 34 de milioane de lei pentru modernizarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare în comuna vasuiană Fălciu

Comuna Fălciu continuă procesul de modernizare a infrastructurii publice printr-o investiție majoră în sistemele de alimentare cu apă și canalizare

Primăria comunei a anunțat aprobarea proiectului „Modernizare și extindere rețea de alimentare cu apă și canalizare menajeră în comuna Fălciu, județul Vaslui”, finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, unul dintre cele mai importante programe guvernamentale dedicate dezvoltării comunităților locale.

Valoarea totală a investiției depășește 34,4 milioane de lei, dintre care 32.168.929,11 lei reprezintă finanțarea obținută prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, iar 2.272.201,87 lei constituie contribuția Primăriei Fălciu din bugetul local.

În prezent, proiectul se află în etapa de contractare a executantului, urmând ca, după finalizarea procedurilor, să înceapă lucrările de execuție.

Infrastructură modernă pentru mai multe localități ale comunei

Investiția urmărește extinderea și modernizarea infrastructurii de utilități publice în mai multe sate ale comunei, contribuind la creșterea gradului de acces la servicii esențiale și la îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locuitori.

În localitățile Copăceana și Odaia Bogdana vor fi realizate sisteme de alimentare cu apă, fiind prevăzută construirea a două gospodării de apă amplasate strategic în zonele de nord-est și nord-vest ale celor două sate.

Moldova Invest îți recomandă și ...  Peste 11 milioane de euro pentru investiții în sectorul vitivinicol. Viticultorii vasluieni pot accesa fonduri pentru modernizare și producție sustenabilă

În satul Fălciu, proiectul include extinderea rețelei de canalizare menajeră prin realizarea a 7.599 de metri de canalizare gravitațională și 1.118 metri de canalizare sub presiune, investiție care va permite conectarea unui număr mai mare de gospodării la sistemul public de canalizare.

Totodată, proiectul prevede extinderea rețelei de aducțiune a apei către rezervorul din satul Bogdănești, precum și executarea a două foraje de aproximativ 150 de metri adâncime în localitatea Rânzești, pentru asigurarea unui debit suplimentar de apă și creșterea siguranței alimentării populației.

Investiție pentru dezvoltarea pe termen lung

Primarul comunei Fălciu, Neculai Moraru, subliniază că investiția răspunde nevoilor actuale ale comunității și creează premisele unei dezvoltări sustenabile.

„Necesitatea și oportunitatea acestei investiții derivă din faptul că localitatea Fălciu se află în plină extindere urbanistică și dezvoltare socio-economică”, a declarat edilul.

Prin implementarea acestui proiect, administrația locală urmărește dezvoltarea unei infrastructuri moderne de apă și canalizare, capabile să răspundă cerințelor actuale și viitoare ale comunității. Investiția va contribui atât la creșterea confortului locuitorilor, cât și la consolidarea atractivității comunei pentru noi investiții și pentru dezvoltarea economică locală.


Continue Reading
You may also like...

OM... Cu aripi fragile de fluture

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Vaslui

To Top