Deși în 2020 România avea o pondere mai ridicată a importurilor folosite în producerea exporturilor în comparație cu media Uniunii Europene (23,9% în România versus 15,9% media UE), în cadrul regiunii, în ultimii 10 ani, ne-am clasat într-o poziție mai favorabilă comparativ cu țările vecine (de exemplu, în 2020, acest procent era de 30,1% în Polonia, 39,4% în Cehia și 47,9% în Ungaria. Cu toate acestea, România nu a reușit încă să îmbunătățească fundamental nivelul de valoare adăugată al proceselor de producție interne pentru a reduce dependența exporturilor de importuri în ceea ce privește categoriile de bunuri cu grad mediu și ridicat de complexitate. Aceste date contrazic ideea că exporturile românești se bazează într-o mare măsură pe importuri, o perspectivă care a fost vehiculată destul de mult în ultima perioadă. Prin urmare, conform acestor date, nu se poate confirma ipoteza că o creștere semnificativă a exporturilor ar conduce la o creștere similară a importurilor. De asemenea, datele evidențiază faptul că majoritatea importurilor sunt generate de cererea internă de consum și de investiții, care continuă să depășească capacitatea ofertei interne.
Este clar că realizarea de investiții este crucială pentru depășirea efectelor crizelor actuale și pentru o creștere economică viitoare sustenabilă. Totuși, este important să observăm că, în prezent, aceasta implică importuri semnificative de bunuri și servicii.
Este încurajator faptul că o parte semnificativă din aceste investiții este finanțată prin programele europene (fonduri nerambursabile sau împrumuturi cu condiții mai avantajoase decât cele pe care le-ar fi obținut România direct). Cu toate acestea, ar fi fost preferabil ca aceste investiții să se realizeze într-o proporție mai mare folosind bunuri și tehnologii produse în România, pentru a limita impactul semnificativ al importurilor.
Ca o alegere strategică, este esențial să ne concentrăm pe investiții care să dezvolte capacitățile interne de a produce bunuri cu conținut tehnologic ridicat, reducând astfel dependența viitoarelor investiții de importuri și corectând dezechilibrele externe actuale. De asemenea, investițiile în dezvoltarea de către companiile locale a tehnologiilor competitive de ultimă generație ar trebui să fie punctul central al eforturilor, susținut de politici coerente, consistente și consecvente de sprijinire a activităților de cercetare-dezvoltare ale companiilor private, corelate și sincronizate cu mediul academic și cercetarea de bază realizată de institute finanțate din surse publice.
Este important să observăm că raportul dintre exporturi și importuri nu este determinat doar de cererea externă și de echilibrul dintre cererea internă de consum și capacitatea ofertei interne de a răspunde competitiv (înfluențat de cadrul general al politicilor economice), ci este influențat semnificativ și de factori structurali legați de comerț, logistică și tehnologie, specifici producției interne destinate piețelor externe.
Astfel, în afară de exporturile de mărfuri precum metalele de bază, produsele agroalimentare, mineralele și chimicele, și masa plastică, pentru care materiile prime sunt obținute într-o proporție semnificativă la nivel intern, multe alte categorii de exporturi depind în mod substanțial de importuri de componente și produse intermediare. De asemenea, sectorul produselor mașinilor, echipamentelor și mijloacelor de transport, care reprezintă o pondere majoră în structura exporturilor, se bazează încă pe utilizarea unei cantități semnificative de materii prime, componente și subansamble importate, nivelul de valoare adăugată intern fiind sub potențial.
Înainte de anul 2005, România se afla în cea mai puțin favorabilă poziție în regiune în ceea ce privește raportul dintre exporturi și importuri, dar a recuperat rapid decalajul major față de economiile vecine, astfel că în anii 2014-2015 deficitul comercial era foarte mic în termeni procentuali. În același timp, în tot acest interval, Cehia și Ungaria înregistrau excedente comerciale, iar după anul 2012 li s-a alăturat și Polonia
După anul 2015, România a experimentat o deteriorare semnificativă a raportului dintre exporturi și importuri, aceasta fiind mai accelerată decât în cazul țărilor menționate în regiune, care, cu excepția Ungariei, au continuat să se mențină pe o poziție de surplus comercial. În anul 2022, cele mai mari deficite în comerțul internațional al României au fost înregistrate în categoria produselor chimice și plastice (8,4 miliarde de euro, din care 7,3 miliarde în produse chimice, în special medicamente și produse de îngrijire) și produse minerale (6,2 miliarde de euro, reflectând în special importuri de petrol brut). În același timp, cele mai mari excedente s-au înregistrat în categoria mașinilor, echipamentelor, mijloacelor de transport (1 miliard de euro) și produselor din lemn și hârtie (0,7 miliarde de euro). Cvasi-totalitatea sub-sectoarelor de servicii au înregistrat un excedent comercial, cu cel mai ridicat fiind în cazul serviciilor de telecomunicații, IT și informaționale, de aproximativ 5,7 miliarde de euro (conform raportului “Investițiile străine directe în România în anul 2022” – disponibil online pe pagina de internet a Băncii Naționale a României).
Un factor important care a influențat evoluția nefavorabilă a fost deficitul bugetar semnificativ mai mare al României în comparație cu țările vecine, iar factorii structurali au continuat să aibă un rol important
România a avut una dintre cele mai mari ponderi a valorii tranzacțiilor cu produse intermediare în raport cu comerțul internațional cu bunuri (importuri + exporturi) pe parcursul perioadei 2015-2022, fiind depășită doar de Bulgaria.
Deficitul comercial al României nu este în principal rezultatul unei pierderi de competitivitate a exporturilor românești de bunuri și servicii (deoarece, așa cum am văzut, cota de piață în comerțul internațional s-a îmbunătățit pe ansamblul ultimilor ani până la declanșarea crizei pandemice și s-a menținut), ci rezultă în mare parte din cauze structurale legate de oferta internă și de influența mixului de politici economice asupra echilibrului dintre aceasta și cererea internă.
De asemenea, este important să observăm că diversificarea partenerilor comerciali internaționali ai României s-a menținut pe ansamblul ultimilor 10 ani la un nivel comparabil cu cel al celorlalte țări membre ale Uniunii Europene, inclusiv din vecinătate. Ponderea tranzacțiilor cu primii 5 parteneri comerciali externi este marginal mai mică decât în cazul Cehiei sau al Poloniei, precum și al majorității celorlalte state membre. Ponderea covârșitoare a tranzacțiilor cu parteneri din state membre ale pieței unice este firească, iar în aceste limite, dependența de un număr redus de țări parteneri nu este mai mare decât în alte economii din zonă.
După cum am menționat anterior, pentru poziționarea strategică a României în cadrul economiei globale, este crucială atractivitatea sa ca destinație pentru investiții străine directe (ISD). Statisticile arată că firmele beneficiare de ISD au o contribuție semnificativă la comerțul internațional al României. De exemplu, conform informațiilor din cercetarea statistică “Investițiile străine în România în anul 2022” publicată de Banca Națională a României, firmele beneficiare de ISD au realizat exporturi de bunuri în valoare de 60,9 miliarde de euro (71,3% din totalul exporturilor) și importuri de 76,6 miliarde de euro (66,3% din totalul importurilor). În plus, acestea au înregistrat un excedent în comerțul cu servicii de aproximativ 9,9 miliarde de euro (exporturi de 21,1 miliarde de euro și importuri de 11,2 miliarde de euro).
