Connect with us

Investiții de peste 20 de miliarde de euro în infrastructura de transport din România până în 2030

ciolacu grindeanu italia e1676636461269 - Moldova Invest

Național

Investiții de peste 20 de miliarde de euro în infrastructura de transport din România până în 2030

În cadrul Forumului Economic România-Italia desfășurat în marja ședinței comune a Guvernelor celor două țări, ministrul Transporturilor și Infrastructurii din România, Sorin Grindeanu, a anunțat că Guvernul României va investi peste 20 de miliarde de euro în infrastructura de transport până în 2030

Conform declarațiilor ministrului Grindeanu, până în 2030, peste 13 miliarde de euro vor proveni din fonduri europene și vor fi direcționate către finalizarea a aproximativ 2000 de kilometri noi de autostradă și drum expres. Investițiile vor cuprinde și sectorul feroviar, cu alocarea a 7 miliarde de euro pentru proiecte de electrificare și modernizare, precum și achiziția de trenuri noi.

Moldova Invest îți recomandă și ...   România înregistrează cea mai mare producție de energie eoliană din acest an

De asemenea, porturile Constanța, Galați și Brăila, împreună cu Canalul Sulina, se vor bucura de investiții în valoare de 1 miliard de euro.

În cadrul întâlnirii de lucru cu Ministrul italian al Infrastructurii și Transporturilor, Matteo Salvini, s-a convenit asupra necesității implementării unor noi proiecte în cadrul Inițiativei celor Trei Mări. Aceste proiecte vor asigura interconectarea rutieră pe ruta Marea Baltică – Marea Neagră – Marea Egee. Unul dintre proiectele majore este construcția drumului de mare viteză Arad-Oradea în România, care va face parte din această rută strategică.

Moldova Invest îți recomandă și ...   Sprijin neașteptat în valoare totală de 2 miliarde pentru pensionarii din România

Ministrul Grindeanu a subliniat că aceste investiții reflectă atractivitatea economiei românești pentru companiile de construcții și transport, subliniind importanța consolidării parteneriatului economic dintre România și Italia. Delegația condusă de Prim-ministrul Marcel Ciolacu și ministrul Grindeanu se află într-o vizită de lucru de două zile în Republica Italiană, participând la discuții și întâlniri cu oficialii italieni pentru consolidarea colaborării bilaterale.


OM... Cu aripi fragile de fluture

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Național

To Top